Radu sau Costică?
Ce constructor aţi alege să vă efectueze
noile nodificări la locuinţa dumneavoastră?
Imaginaţi-vă că doriţi să faceţi o serie de modificări în apartamentul dumneavoastră. Două firme de construcţie au făcut estimări aproximativ egale asupra costurilor pentru efectuarea acestor lucrări.
Lucrând pe grupe, răspundeţi la următoarele întrebări:
Constructorii competenţi ai lui Costică
Sistemul de control al calităţii:
¨ La sfârşitul fiecărei zile, Costică evaluează munca depusă de fiecare muncitor, informându-i de acestă evaluare.
¨ El laudă lucrul care se ridică peste standardul mediu.
¨ Atrage atenţia asupra erorilor şi deficienţelor.
¨ Indică în mod constructiv lucrul care nu se ridică la un standard acceptabil.
¨ Trece mai departe la sarcina de lucru pentru a doua zi pentru a asigura terminarea rapidă a lucrărilor.
Reparatorii responsabili ai lui Radu
Sistemul de control al calităţii:
¨ Radu îi cere fiecărui lucrător să îşi controleze lucrul făcut şi să repare erorile şi deficienţele din mers.
¨ La sfârşitul fiecărei zile, el inspectează munca efectuată lăudând lucrul de o calitate standard acceptabilă.
¨ Îi pune pe lucrători să îndrepte toate erorile şi deficienţele şi verifică dacă aceste corecturi au fost făcute.
¨ Indică în mod constructiv lucrul care nu se ridică la un standard acceptabil.
¨ Trece mai departe la sarcina de lucru pentru a doua zi pentru a asigura terminarea rapidă a lucrărilor.
Stiluri de instruire
Unul din principiile fundamentale ale Curriculumului pentru învăţămîntul liceal stipulează că “elevii învaţă în stiluri diferite şi în ritmuri diferite”[2], ei au niveluri diferite de dezvoltare a abilităţilor şi a motivaţiei. Conştientizarea acestui principiu determină o schimbare majoră a modalităţii de predare.
Sarcina oricărui profesor este de a forma elevilor săi abilităţi de utilizare independentă a cunoştinţelor, a deprinderilor dobîndite la ore şi a‑i motiva pentru autoinstruirea continuă. Ca rezultat al procesului de instruire, în mod ideal, elevul este cel care trebuie să fie capabil să-şi fixeze obiectivele, să înveţe, să aplice şi să-şi evalueze propriile performanţe, fără supervizarea profesorului.
Modelul Leadership-ului situaţional conceput de P.Hersey şi K.Blanchard descrie cu lux de amănunte şi în profunzime procesul de conducere, în multe privinţe similar celui de predare/învăţare [1].
Aceşti cercetători au descris patru stiluri principale de predare, derivate dintr-o clasificare a comportamentului unui lider de grup în funcţie de doi parametri:
– centrarea pe realizarea sarcinilor, pe competenţele şi performanţele elevilor;
– centrarea pe “relaţiile umane”, pe motivaţia şi “angajamentul” elevilor [3].
În conformitate cu aceşti parametri, stilurile de predare se constituie în următorul grafic:
Fiind prezentate în funcţie de gradul de libertate pe care îl oferă elevului, aceste stiluri formează următoarea grilă:
Din punctul de vedere al distribuţiei în spaţiu, stilurile pot fi prezentate şi schematic:
Fiecare dintre stilurile de predare poate fi descris printr-un şir de indicatori ce relevă comportamentul profesorului (aceştia sînt prezentaţi în tabel):
Nu există stil de predare bun sau rău, dar sînt situaţii în care un stil sau altul este folosit adecvat sau neadecvat. La realizarea obiectivelor disciplinei predate, profesorul este nevoit să utilizeze toate stilurile, acestea însă trebuie să fie pertinente gradului de competenţă şi motivării fiecărui grup de elevi. Astfel:
Astfel, procesul de predare devine un sistem complex de acţiuni şi comportamente.
Sarcina de bază a profesorului la realizarea unui obiectiv este schimbarea stilului de predare de la direcţionare spre monitorizare, de la monitorizare spre facilitare şi de la facilitare spre delegare.
Profesorul tinde să realizeze un obiectiv prin utilizarea stilului de direcţionare sau de monitorizare şi, de obicei, întâmpină dificultăţi atunci cînd e nevoie doar să sprijine elevul ori să-i delege acestuia realizarea sarcinii menţionate în obiectiv.
Utilizarea stilului de delegare serveşte drept indicator fundamental în realizarea obiectivelor. Procesul de transferare a responsabilităţii pentru învăţare de la profesor la elev are ca rezultat dezvoltarea abilităţilor de autoinstruire şi educarea responsabilităţii pentru propria învăţare – obiective de importanţă majoră în procesul de instruire.
În baza modelului descris, propunem un instrument facil pentru determinarea gradului de competenţă şi motivare a întregului grup de elevi sau a unor elevi în parte.
Apreciaţi pe scara de 4 puncte (1 - foarte puţin, 2 – puţin, 3 – suficient, 4 – foarte bine) cele 5 dimensiuni ale competenţei şi 5 dimensiuni ale motivaţiei elevului care urmează să îndeplinească sarcina.
Competenţă
1. Posedă cunoştinţele necesare pentru realizarea sarcinii 1 2 3 4
2. Are experienţă în realizarea unor sarcini similare 1 2 3 4
3. Posedă abilităţile necesare pentru realizarea sarcinii 1 2 3 4
4. Realizează sarcini similare în mod independent 1 2 3 4
5. Realizează întotdeauna sarcinile la timp 1 2 3 4
Motivaţie
1. Este sigur de forţele proprii 1 2 3 4
2. Doreşte să se implice în realizarea sarcinii 1 2 3 4
3. Este motivat 1 2 3 4
4. Doreşte să-şi asume responsabilitatea 1 2 3 4
5. Doreşte să comunice progresul obţinut 1 2 3 4
· Calculaţi suma pentru gradul de competenţă ___
· Calculaţi suma pentru gradul de motivare ___
· Transferaţi scorurile în tabelul de mai jos:
Repere bibliografice:
1. Hersey, P.; Blanchard, H. Kenneth; Dewey, J., Management of Organizational Behavior. Utilizing Human Resourses, Prentice Hall, Upper Saddle River, 1996.
2. Curriculum naţional. Programe pentru învăţămîntul liceal. Ştiinţe socio-umane, Editura Cartier, Chişinău, 1999.
3. Manual de management educaţional, coordonator Şerban Iosifescu, Editura ProGnosis, Bucureşti, 2000.
