ing. Ruşitaru Marian Călin

Stiluri de instruire

Unul din principiile fundamentale ale Curri­culumului pentru învăţă­mîntul liceal stipulează că “elevii învaţă în stiluri diferite şi în ritmuri diferite”[2], ei au niveluri diferite de dezvoltare a abilităţilor şi a motivaţiei. Conştientizarea acestui principiu deter­mină o schimbare majoră a modalităţii de predare.

Sarcina oricărui profesor este de a forma elevilor săi abilităţi de utilizare independentă a cunoştinţelor, a deprinderilor dobîndite la ore şi a‑i motiva pentru autoinstruirea continuă. Ca rezultat al procesului de instruire, în mod ideal, elevul este cel care trebuie să fie capabil să-şi fixeze obiec­tivele, să înveţe, să aplice şi să-şi evalueze propriile perfor­manţe, fără supervizarea profesorului.

Modelul Leadership-ului situaţional conceput de P.Hersey şi K.Blanchard descrie cu lux de amă­nunte şi în profunzime procesul de conducere, în multe privinţe similar celui de predare/învăţare [1].

Aceşti cercetători au descris patru stiluri prin­ci­pale de predare, derivate dintr-o clasificare a compor­tamentului unui lider de grup în funcţie de doi parametri:

– centrarea pe realizarea sarcinilor, pe compe­tenţele şi perfor­manţele elevilor;

– centrarea pe “relaţiile umane”, pe motivaţia şi “angajamentul” elevilor [3].

În conformitate cu aceşti parametri, stilurile de predare se constituie în următorul grafic:

Fiind prezentate în funcţie de gradul de libertate pe care îl oferă elevului, aceste stiluri formează următoarea grilă:

Din punctul de vedere al distribuţiei în spaţiu, stilurile pot fi prezentate şi schematic:

Fiecare dintre stilurile de predare poate fi descris printr-un şir de indicatori ce relevă comportamentul profesorului (aceştia sînt prezentaţi în tabel):

Nu există stil de predare bun sau rău, dar sînt situaţii în care un stil sau altul este folosit adecvat sau neadecvat. La realizarea obiectivelor disciplinei predate, profesorul este nevoit să utilizeze toate stilurile, acestea însă trebuie să fie pertinente gradului de competenţă şi motivării fiecărui grup de elevi. Astfel:

Astfel, procesul de predare devine un sistem complex de acţiuni şi comportamente.

Sarcina de bază a profesorului la realizarea unui obiectiv este schimbarea stilului de predare de la direcţionare spre monitorizare, de la monitorizare spre facilitare şi de la facilitare spre delegare.

Profesorul tinde să realizeze un obiectiv prin utilizarea stilului de direcţionare sau de monitorizare şi, de obicei, întâmpină dificultăţi atunci cînd e nevoie doar să sprijine elevul ori să-i delege acestuia reali­zarea sarcinii menţionate în obiectiv.

Utilizarea stilului de delegare serveşte drept indicator fundamental în realizarea obiectivelor. Procesul de transferare a responsabilităţii pentru învăţare de la profesor la elev are ca rezultat dezvol­tarea abilităţilor de autoinstruire şi educarea respon­sabilităţii pentru propria învăţare – obiective de importanţă majoră în procesul de instruire.

În baza modelului descris, propunem un instrument facil pentru determinarea gradului de com­pe­tenţă şi motivare a întregului grup de elevi sau a unor elevi în parte.

Apreciaţi pe scara de 4 puncte (1 - foarte puţin, 2 – puţin, 3 – suficient, 4 – foarte bine) cele 5 dimen­siuni ale competenţei şi 5 dimensiuni ale motivaţiei elevului care urmează să îndeplinească sarcina.

Competenţă

1. Posedă cunoştinţele necesare pentru realizarea sarcinii 1 2 3 4

2. Are experienţă în realizarea unor sarcini similare 1 2 3 4

3. Posedă abilităţile necesare pentru realizarea sar­cinii 1 2 3 4

4. Realizează sarcini similare în mod independent 1 2 3 4

5. Realizează întotdeauna sarcinile la timp 1 2 3 4

Motivaţie

1. Este sigur de forţele proprii 1 2 3 4

2. Doreşte să se implice în realizarea sarcinii 1 2 3 4

3. Este motivat 1 2 3 4

4. Doreşte să-şi asume responsabilitatea 1 2 3 4

5. Doreşte să comunice progresul obţinut 1 2 3 4

· Calculaţi suma pentru gradul de competenţă ___

· Calculaţi suma pentru gradul de motivare ___

· Transferaţi scorurile în tabelul de mai jos:

Repere bibliografice:

1. Hersey, P.; Blanchard, H. Kenneth; Dewey, J., Management of Organizational Behavior. Utilizing Human Resourses, Prentice Hall, Upper Saddle River, 1996.

2. Curriculum naţional. Programe pentru învăţămîntul liceal. Ştiinţe socio-umane, Editura Cartier, Chişinău, 1999.

3. Manual de management educaţional, coordonator Şerban Iosifescu, Editura ProGnosis, Bucureşti, 2000.